Jurnalistul italian Fabrizio Romano a făcut un anunț de maxim interes pentru Ianis Hagi, referitor la viitorul mijlocașului ofensiv de la Rangers care pare că a devenit indezirabil la gruparea de pe „Ibrox Park”.
În contextul în care internaționalul român în vârstă de 24 de ani a prins foarte puține minute pe teren în acest start de sezon, exprimându-și în mod clar nemulțumirea legată de acest fapt, iar ulterior nu a fost inclus în lotul pentru dubla cu PSV Eindhoven din play-off-ul Ligii Campionilor, au apărut, așa cum era de așteptat, din nou zvonuri legate de o eventuală plecare a sa, chiar din această vară, de la clubul din Glasgow.
Pe de o parte, a fost înaintată ipoteza conform căreia Ianis Hagi ar putea ajunge în scurt timp la Trabzonspor, iar pe de altă parte s-a speculat că ar urma să se reactiveze și interesul celor de la Celta Vigo pentru fiul lui Gică Hagi.
De asemenea, jurnaliștii scoțieni susțin că Ianis Hagi ar mai fi dorit și de alte cinci echipe în această vară, respectiv de Galatasaray, Al-Ettifaq din Arabia Saudită, Lecce, Lazio și Genk, grupare la care românul a evoluat în trecut, în perioada iulie 2019 – iulie 2020, fiind în acest timp și împrumutat timp de cinci luni la Rangers.
În tot acest context, Fabrizio Romano a oferit o informație menită să creeze premisa necesară pentru un eventual transfer al lui Hagi la Celta Vigo, echipa aflată în prezent pe locul 16 în La Liga, după doar două etape disputate.
Jurnalistul italian a anunțat că sunt șanse mari ca gruparea iberică să îl cedeze în scurt timp pe Gabriel Veiga la Napoli, iar, dacă acest scenariu se va concretiza, există posibilitatea ca Ianis Hagi să fie înlocuitorul fotbalistului spaniol în vârstă de 21 de ani, această ipoteză fiind intens discutată și la începutul acestui an.
Napoli și Celta Vigo, din nou în contact astăzi pentru a discuta aspectele afacerii Gabri Veiga. Toată părțile lucrează pentru a găsi soluția finală în cel mai scurt timp – în condițiile în care jucătorul nu a călătorit încă pentru vizita medicală, după ce au apărut unele modificări în condițiile afacerii. Discuțiile sunt încă în desfășurare”, a informat Fabrizio Romano prin intermediul Twitter.
Napoli and Celta Vigo, in contact again today to discuss the issues of Gabri Veiga deal. 🔵🇪🇸 #Napoli All parties working to have final solution as soon as possible — as player didn’t travel for medical yet after changes in conditions of the deal. Conversations still ongoing. https://t.co/sKfoAGq7QQ — Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) August 22, 2023
Napoli and Celta Vigo, in contact again today to discuss the issues of Gabri Veiga deal. 🔵🇪🇸 #Napoli
All parties working to have final solution as soon as possible — as player didn’t travel for medical yet after changes in conditions of the deal.
Conversations still ongoing. https://t.co/sKfoAGq7QQ
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) August 22, 2023
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER